Germanii din România sunt parte integrantă a statului român. Atestările documentare arată că germanii sunt prezenţi pe teritoriul României de astăzi de mai bine de opt secole, iar numărul lor a crescut sau s-a micşorat în funcţie de contextul istoric şi politic. Între cele două războaie mondiale, aproape 800.000 de cetăţeni de etnie germană au locuit în România Mare. Reprezentanţii lor formau o fracţiune proprie în Parlamentul României. În perioada 1940-1944, germanii din ţara noastră au fost organizaţi în „Grupul Etnic German din România” care se afla sub tutela Reichului German. Germanii din Bucovina, Basarabia şi Dobrogea au fost „strămutaţi”, iar 63.000 de germani din România au fost înrolaţi în armata germană pe baza unui acord între România şi Germania. În primii ani de după al doilea război mondial, germanii din România au fost discriminaţi în mod colectiv, majoritatea dintre ei fiind expropriaţi. Până în 1948 ei nu au avut drepturi politice.

Un număr de 75.000 de germani au fost deportaţi, în 1945, la muncă silnică în Uniunea Sovietică, de unde, cei care au supravieţuit s-au întors, marea majoritate a lor abia în 1949. Dorinţa de emigrare declanşată astfel în rândurile populaţiei germane din România a crescut, mai ales după 1970, şi datorită faptului că Republica Federală Germania a creat condiţii favorabile primirii germanilor. În anul 1989, în România mai trăiau aproximativ 200.000 de germani, iar până la recensământul din anul 2002 numărul acestora scăzuse la 60.000. Sub semnul schimbărilor din 1989/1990, germanii din România şi-au creat prin Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) o organizaţie care îi reprezintă pe plan politic. FDGR este format din organizaţii locale, judeţene şi regionale. Cele regionale sunt în număr de cinci, câte una pentru: Regiunea Extracarpatică, Banat, Bucovina, Transilvania de Nord şi Transilvania.