Club Expirat

Strada Doctor Constantin Istrati, nr. 1, București

Un loc nonconformist în care va răsuna muzica de cameră interpretată de muzicienii prezenți la Festivalul SoNoRo în acest an este Club Expirat, un spațiu multifuncțional neconvențional, care va atrage un public nou, tânăr, către concerte de muzică clasică, dar și publicul fidel, cunoscător, către zone neobișnuite ale orașului. Clubul Expirat este situat într-un spațiu industrial revitalizat, care găzduiește numeroase evenimente din zona culturală, pe lângă serile de dans ce îi definesc scopul principal. Clubul se află în Sala Compresoarelor, unul dintre spațiile fostei fabrici E. Wolff înființată în 1877.
După Al Doilea Război Mondial, această fabrică își schimbă denumirea în Steaua Roșie, iar după 1989 și până în prezent, poartă numele de S.C. Hesper S.A. Ca urmare a unui proiect arhitectural îndrăzneț și bine pus la punct de Asociația Zeppelin, Halele Carol, unde se regăsește și Club Expirat, devin un hotspot cultural al capitalei. Spațiul a fost reconvertit, păstrându-se vie amintirea activității și a lucrătorilor fabricii, precum și istoria clădirii. Cu o acustică impresionantă, Clubul Expirat este locul ideal pentru concerte camerale.