Primele clădiri ale acestui spațiu au fost construite pe terenul fostei reședințe episcopale la sfârșitul secolului al XIV-lea sau la începutul secolului al XV-lea. Una dintre ele avea câte două încăperi pe nivelele de la subsol, parter și etaj, iar cea de-a doua, câte o cameră pe fiecare nivel. Cea de-a doua perioadă de construcție datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea, când cele două case au fost unificate. De atunci datează și cele trei mari arce gotice cu muchii teșite ale gangului și portalul gotic cu blazon. Următoarele transformări semnificative ale casei au fost realizate în anii 1736-1737, și pot fi atribuite familiei Wesselényi. Atunci a fost construită o nouă scară și porticul dinspre curte. Fațada principală clasicizantă de astăzi, tâmplăria în stil Empire și pardoseala pictată a sălii mari datează de după 1811. Forma de astăzi a casei se datorează construcțiilor lui Dominic Biasini (1821-1895): el a ridicat tractul etajat din curte, pe locul fostei bucătării și al grajdului. Datorită valorii sale deosebite, Consistoriul Bisericii Unitariene a atribuit o nouă funcțiune pentru fosta reședință episcopală, astfel ca imobilul să fie accesibil publicului larg. Noul rol al clădirii se construiește în jurul unei funcțiuni de bază, cea de centru cultural ecleziastic, denumit Casa libertății religioase.

Spațiile de la etaj permit organizarea unor conferințe, realizarea unor activități de cercetare interconfesionale, dar și organizarea unor expoziții tematice. Restul nivelelor au primit destinații complementare, care facilitează funcționarea eficientă a clădirii: sală de protocol la subsol, cazare la mansardă, librărie și bistro la parter. Spațiul gangului a devenit zona de recepție a casei, prin deschiderea zonelor laterale. Concepția restaurării a fost bazată pe principiul autenticității, cel al intervenției minimale și al reversibilității. Au fost restaurate elementele de piatră fasonată, tâmplăriile și podeaua pictată din secolul al XIX-lea. Pe suprafețele bolților din pivniță s-a restaurat stratul original de mortar-tencuială cu urme de fum și bogată în amprente de cofraj de lemn. O parte a materialului arheologic descoperit în timpul lucrărilor este expus la etaj, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.